duminică, 18 august 2013

Portret în acid (II)


După cum vă povesteam în prima parte, Insipida Somnoroasă a fost "unsă" pe postul de adjunct în departamentul nostru, situaţie pe care n-am avut altceva de făcut decât s-o accept. Mi-a fost incredibil de greu, mai ales din cauza nedreptăţii care mi se făcuse, dar m-am gândit că trebuie să vină ea şi vremea mea. Iar după ce am primit la rândul meu avansarea pe care o solicitasem, mi-am zis că, iată, acum m-aş putea împăca mai uşor cu treaba asta. Pentru o vreme, aşa a şi fost.

În primele luni după ce preluase postul, Insipida a fost tot ca şi înainte să se întâmple asta: sfioasă, timidă, îmi solicita des ajutorul - cred şi eu, de vreme ce nu apucase să înveţe tot, dar trebuia să ia decizii ca şi cum ar fi ştiut tot, şefa fiind în concediu sau ocupată cu alte treburi - şi se ferea de telefon de parcă numitul obiect ar fi avut râie. Nici nu suna când era de sunat ("Greta, vrei tu să suni pe cutare şi să afli X chestie, te rog...?"), nici nu răspundea, mai ales dacă vedea pe display derivaţia lui Musiu Şarl ("e şeful, răspunde tu!"). 
Culmea, deşi ea era in charge, Musiu Şarl n-a cerut-o niciodată la telefon, ci fie mi-a spus mie ce avea să ne comunice, fie am fost eu în măsură să-i răspund la ce întrebări avea. Departe de a mă consola în vreun fel treaba asta, nu făcea decât să mă frustreze şi mai tare - adică, poftim, mă ocup de toate ca şi cum aş fi pe postul ei - dar nu-s! Era tot dezordonată, dacă trebuia să continuu treaba de unde o lăsase ea aveam nevoie de jumătate de oră să mă prind care ce şi cum e, lăsa hârtii importante şi facturi împrăştiate peste tot fără măcar vreun post-it explicativ pe ele, ce mai.... o feerie. 

Atmosfera e tot mai otrăvită pe zi ce trece. Şefa a preluat încă un departament şi e mai mult ocupată acolo; drept urmare, Insipida a rămas stăpână pe câmpul de luptă. Două exemple edificatoare despre relaţia mea cu ea (sau a ei cu mine):
1) Dau peste o dandana şi vreau să i-o aduc la cunoştinţă, pentru că ne privea pe toţi. "Uite ce-am găsit", încep eu. "De fapt, nu prea mă interesează", răspunde ea peste umăr. "Cum doreşti", am ricanat şi nu mi-am mai continuat ideea.  Am rezolvat singură duda.
2) Altădată, îi spun că trebuie să ne ocupăm prioritar de nu-mai-ştiu-ce, altminteri ne iau la trei păzeşte ăia din birouri. "Nu-mi pasă". Ok, dacă-i pe-aşa, am lăsat şi eu chestia respectivă să zacă. Peste vreo oră, Insipida mă pune s-o rezolv. "Păi parcă ziceai că nu-ţi pasă", rânjesc eu. "Te rog să te ocupi imediat", plesneşte ea autoritar, cu accent pe "imediat". Pam-pam!

Cât despre chestiunea telefonului... e absolut epică. De unde la început se ferea de el, acum zici că şi l-a lipit de mână. Toate departamentele au telefoane fără fir (ca un fel de mobil mai mare), foarte practice de altfel. Insipida l-a rechiziţionat pe al nostru; când vine dimineaţă, primul lucru - ia telefonul din suportul de încărcare unde stă peste noapte şi-l pune pe masă, lângă tastatură. Dacă am de sunat, trebuie să i-l cer şi nu o dată am observat că-l ţine chiar în buzunar. 
- Pe cine suni?
- Pe Icsculescu.
- În ce problemă?
- Cutare lucru.
- Mă ocup eu, spune ea, pe un ton de "dismissed". 

Ieri a fost apogeul - şi, de fapt, catalizatorul care-a dus la scrierea acestui "portret". A trebuit să sun la alt departament, Insipida umbla brambura pe undeva, aşa că am vorbit ce-am avut de vorbit şi mi-am văzut de alte treburi, telefonul rămânând pe biroul meu. Nu l-am băgat în buzunar, era la vedere.
Vine Insipida, prima întrebare: unde e telefonul? Acolo pe masă, zic.
Se duce, îl ia şi vine la mine, foarte opărită.
-  Greta, te rog ca pe viitor, după ce termini de vorbit la telefon, să mi-l aduci imediat.
Prima reacţie - din fericire, doar în capul meu - a fost, scuzaţi-mi franceza, "mă-ta!". Cu glas tare, n-am putut zice decât "bine, dacă aşa vrei" şi m-a pufnit râsul. Probabil ar fi existat vreo mie de alte reacţii mai adecvate, dar pe moment n-am fost mai inspirată de-atât.

Nu pot decât să concluzionez că e obsedată să deţină controlul. Sau să aibă impresia că-l deţine. Spun asta pentru că şi eu fost doar cu o altă colegă, timp de două săptămâni cât Insipida a avut concediu şi niciodată n-am ţinut scula lângă mine. A stat de obicei în suportul ăla de încărcare, când suna răspundea cine se nimerea - eu sau colega cealaltă - şi nu m-am stresat absolut deloc pe chestia asta. Cine voia să dea de mine, dădea oricum. Nu în asta constă autoritatea sau eficienţa: să foloseşti numai tu telefonul...

Am obosit :( Mai are momente când se poartă ok, dar puţine. Mi-am spus că avansarea din iarnă o să mă ajute să suport mai bine toate mizeriile astea şi de cele mai multe ori, aşa şi este; dar câteodată nici asta nu-mi e suficient ca să ignor micile porcării de felul ăsta. Alteori mă gândesc la dragul meu Zubin şi cel mai adesea, asta mă ajută şi-mi face bine. Dar sunt zile când efectiv nu pot ignora. Şi n-am ce face, n-am la cine mă mai duce. Sunt chestii foarte interpretabile şi cu dus-întors, astea de le face ea... şi pentru care n-am decât cuvântul meu, atât. Iar la Musiu Şarl nu intenţionez să mă duc cu mizerii de-astea muiereşti.

Pe Insipidă n-o va clinti nimic din poziţia aia; şefa a pariat pe ea şi-o va susţine până-n pânzele albe. Au fost unii prieteni şi cunoscuţi din afara firmei, cărora le-am povestit totul şi care-au opinat că Insipidei i-e teamă de mine de fapt, şi de aceea se poartă cum se poartă. Nu ştiu ce să cred, dar chiar dacă ar fi aşa.... tot nu s-ar schimba nimic. Îmi dau seama cât de reală e zicerea aia potrivit căreia, dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat, fă-l şef...

10 comentarii:

Anonim spunea...

Incearca sa te controlezi. Nimic nu enerveaza mai mult o astfel de persoana, decat lucrul facut bine si indiferenta. Macar aparenta.
Asculta o persoana trecuta de un milion de ori prin asta, in lunga ei cariera de 1000 de ani :)
Stiu ca e greu sa te controlezi, dar ti-o recomand din suflet.
Fiecare pasare pe limba ei piere...

Felicia (citrice)

Anonim spunea...

Am citit cu sufletul la gura si partea a doua. Deci nu e cu happy end, fir-ar sa fie!

Bai, ce sila mi-a fost intotdeauna de astfel de oameni. Si sunt ai naibii peste tot, asa, sa-i strice dispozitia omului normal care se duce la munca sa-si vada de treaba lui, nu sa le manance ficatii altora.

Si eu cred ca Insipidei ii e teama ca-i periclitezi pozitia, o fi bagat si ea de seama ca Musiu Sarl te apreciaza, iar pe ea nu o apreciaza decat sefa aia mai mica. De aia intra la inaintare acum peste tot. E clar, trebuie sa te controlezi, dar ma intreb cat o sa dureze pana o sa ajungi la faza aia, in care ideea de a te duce la servici o sa-ti intoarca stomacul pe dos. Nasoala situatie.

Greta spunea...

Vă mulţumesc din tot sufletul, Felicia şi Anonim, că aţi citit imensitatea asta de text :) Înseamnă ENORM pentru mine :)

@Felicia, ce bine-mi pare să te recitesc :) Da, ştiu că ai dreptate şi de cele mai multe ori îmi reuşeşte. Doar că uneori, când sunt şi frântă de oboseală, numai la asemenea "arătat de muşchi" nu mai pot face faţă...
Dar: o să mă întăresc, mai mult decât am făcut-o deja.

@Anonim, că bine zici, oameni de soiul ăsta sunt peste tot. Pe de altă parte, ar cam fi trebuit să mă aştept la aşa ceva - ăştia ai mei de la muncă, luaţi la general, pot fi destul de intriganţi. Ar fi fost culmea norocului să nu se împiedice o sămânţă de-asta şi prin departamentul unde sunt.
Cât despre Musiu Şarl, da, ştiu că are o părere destul de bună despre mine - avansarea din iarnă i-o datorez numai lui - dar, în acelşi timp, el a consfinţit Insipida în postul de adjunct. Că a fost, probabil, influenţat la greu de cucoana şefă, e altceva... dar el a pus-o acolo. Trebuie să am şi asta în vedere.
Şi, ce să vezi... am ajuns deja în stadiul de a mă duce cu silă la serviciu. Asta nu mi s-a întâmplat nici pe vremea zurliului de Alergător. Deci, indiferenţă şi control şi încercat să mă gândesc la alte alea când se împipotează Insipida.

Anonim spunea...

Daca tot filmul asta se petrecea in Romania, banuiam ca Insipida are vreo pila. Matza blanda zgarie rau zice o vorba. Poate n-ar fi rau sa discuti cu Musiu Șarl problemele de pe plantatie. Sa vada cine merita apreciere si cine nu. Gasesti tu un moment si o modalitate de a le spune.Da-i si exemple. Domino

Greta spunea...

@Domino, mi-a trecut şi mie prin cap. Dar la cum îl cunosc, ar vrea dovezi, ceva concret, "negru pe alb". Despre mine se poate invoca la orice oră că aş fi vezi Doamne invidioasă. Dovezi că se poartă de maniera asta, nu am.
Nu-mi rămâne decât să aştept să vină momentul optim - când şi cum o fi ăla. Să comită Insipida vreo gafă monumentală, sau să se burzuluiască în stilul ei la cineva, cu martori însă... şi atunci, dacă se lasă cu discuţii, să-mi pot spune şi eu opinia. Cu un fost coleg care ne mânca ficaţii (Alergătorul Isteric, despre care-am povestit mai demult), cam aşa s-a întâmplat şi-am scăpat de el.

Anonim spunea...

Bun, stii mersul trenurilor acolo. Cauta sa strangi dovezi: mai mari, mai mici. Cand e momentul le poti prezenta. De ce sa fii acuzata de individie sau ca bagi strambe? Este o situatia des intalnita, relatiile tensionate dintre colegii de lucru. La fel de normal mi se pare ca atunci cand apar probleme mai serioase, nu orice fleac, sa mergi sa discuti cu "sefu, superiorul"..Chestia cu gafa monumentala e doar o chestiune de timp. Lipsa experientei si nepasare plus atitudinea or sa se intoarca impotriva ei :)

Crista spunea...

Am citit cele doua parti si ce pot sa spun ... Te compatimesc pentru ca trebuie sa lucrezi intr-o astfel de atmosfera. Si eu cunosc genul insipidei.
Da, cred ca-i este foarte teama de tine. Unu pentru ca practic tu i-ai "dat piinea" si doi pentru ca e constienta de faptul ca-i cunosti "valoarea". Ce ti-ar mai sterge ea memoria ... cind ea te intreba una si alta, cind raspundeai tu la telefoane pentru ea... Dar deh, nu poate si prin urmare foloseste toate armele prostului de care dispune.
Lasa-ma sa inteleg, Greta, tu ai "scolit" sefa (cea care-i pune pampersul insipidei)si pe demoazela, apoi ele au fost unse sefe?

Sa speram ca insipida o va comite ca la carte, chiar cred ca are toate sansele la capacitatile ei, iar tu stai Craiasa Zapezii - senina-pentru-ca-nu-ma-afecteaza-nemerniciile-tale-insipido si cu un zimbet pe buze, atitudine care va contraria personajul de benzi desenate si probail va ajunge sa te provoace cu martori, ceea ce ti-ar aduce un avantaj ca sa mergi cu povestea spre sefimi.
O astfel de atmosfera face orice mai putin sa eficientizeze munca, mai ales acum (am inteles ca faceti ore suplimentare, se schimba sisteme si asa mai departe), deci un motiv intemeiat sa anunti mai sus.
Ah, sa nu uit ...si sefa ce soi mai e ... contraataca cu argumentele tale ...

Succes, Greta!

Crista

Greta spunea...

@Crista, da... eu am "şcolit-o" pe şefă de la zero, ştiind din capul locului că-mi va fi şefă. Nu m-a deranjat, postul ăsta nu mi l-am dorit niciodată, e mult prea multă bătaie de cap. Dar funcţia de adjunct - pe care o asociez cu vioara întâi, care îi "conduce" într-un fel şi pe ceilalţi, dar căreia dirijorul îi "spune" ce să facă - mi se potriveşte. De asta am şi fost atât de afectată de situaţie.
Pe Insipidă tot eu am dus-o de mânuţă în cea mai mare parte a timpului. Chiar azi m-a solicitat să-i arăt cum se face o anume chestie. Şi subit devenise foarte amabilă... Mi-a fost silă, dar n-o puteam refuza.
QED :)) Sper că măcar a înghiţit în sec.
Of, trebuie să recunosc, sper că o ca face lată. A mai dat-o de gard până acum, dar chestii nu foarte grave şi şefa a fost mereu în spatele ei, pe post de tampon. Da, femeia a fost o decepţie majoră pentru mine, cu totul altfel părea a fi la început.
Deh, pentru mine lecţie învăţată the hard way :))

Îţi mulţumesc din tot sufletul pentru ce mi-ai scris. Pe cuvântul meu că mă simt infinit mai bine când văd că şi alţi oameni - din exterior, deci obiectivi - văd la fel lucrurile...

thea spunea...

Cat ma pot oftica oamenii de genul astora! Si cat ma pot seca situatiile de genul celor povestite de tine! Iti inteleg perfect frustrarea! Si bravo ca ai puterea sa treci peste toate mizeriile astea. Cam tot ce gendeam eu, s-a spus in comentariile de mai sus. Iti tin pumnii!

Greta spunea...

Săru'mâna, Thea! :) Prind puteri citindu-vă, te rog să mă crezi.
La naiba, n-o s-o las pe piţipoanca asta să-mi facă nervii praştie. Când o să-mi fie iar paharul prea plin, o să recitesc ce mi-aţi scris aici.

Vă mulţumesc încă o dată, sunteţi extraordinare :)