"Six feet under" (Sub pământ S.R.L.")

Serialul "Six feet under" ("Sub pământ S.R.L.", cum a fost tradus la noi) nu ne "spunea" mare lucru. L-am început destul de sceptici şi apatici, fapt perfect de înţeles, dacă ne gândim că tocmai se încheiase "Breaking Bad", o capodoperă care va fi greu de egalat. "Six feet under" avea, aşadar, big shoes to fill, cum spun englezii. Ceea ce ne trezise curiozitatea era faptul că scenariul e semnat de Alan Ball, premiat cu Oscar pentru filmul "American Beauty", precum şi faptul că toţi actorii din rolurile principale sunt deţinători de premii (Emmy, Globul de Aur, People Choice Awards şamd). Un palmares de natură să incite, în tot cazul.

La final, pot spune că serialul nu ne-a tras pe sfoară. A oferit exact ceea ce promitea: un scenariu excepţional şi un joc actoricesc atât de bun şi autentic, încât au fost momente când nu mai suportam să ne uităm, atât de convingător - şi dramatic - era totul.

Filmul prezintă povestea familiei Fisher, deţinătoare a unei case de pompe funebre. Ca realizare, mi-a amintit întrucâtva de "Dr. House": acolo, fiecare episod începea cu vreunul care avea vreo sincopă, sângera pe nas sau pe urechi şamd, apoi urma genericul. Similar, fiecare episod din "Six feet under" începe cu moartea cuiva, de funeralii urmând să se ocupe familia Fisher.

Ceea ce face acest serial cu adevărat deosebit este umorul negru din abundenţă şi felul în care spune poveşti de viaţă cumplite şi veridice. Este ciudat să-l vezi pe Rico (angajat al familiei Fisher, interpretat de Freddy Rodriguez) îmbălsămând un cadavru, în timp ce discută relaxat ultimele noutăţi din ziare. Încă şi mai ciudat e să vezi cadavrul cum prinde viaţă şi discută relaxat cu Rico - "să mă faci să arăt bine, da? Vine multă lume importantă să mă vadă". S-ar putea spune că e o parodie cinică, dar te obişnuieşti rapid şi tinde să devină un mod simpatic de-a aborda moartea, dacă aşa ceva e posibil. 

Dincolo de povestea particulară a fiecărui decedat şi a aparţinătorilor săi, filmul urmăreşte destinul familiei Fisher. David (Michael C. Hall, viitorul "Dexter") este homosexual şi are serioase dificultăţi de adaptare în societate. Fratele său, Nate (Peter Krause) e prototipul fiului risipitor, care preia alături de David afacerea familiei după ce tatăl lor moare. Claire, sora mai mică a lui David şi Nate, e o artistă neînţeleasă şi un fel de "rebelă fără cauză", sufletistă şi foarte nesigură. Maşina ei personală este un dric, are relaţii cu toţi ciudaţii, încearcă o experienţă lesbiană, niciodată nu ştie ce vrea.

De departe însă, vedeta este Ruth, mama celor trei fraţi. Frances Conroy face un rol ex-tra-or-di-nar. E la fel de convingătoare şi expresivă când pregăteşte cina, când înşiră bărbaţii pe sfoară (dacă mă gândesc, a avut mai mulţi decât oricare alt personaj feminin din serial), când face crize de nervi ţipând şi izbind tigăi şi cratiţe, când îi dă unuia dintre amorezii ei suma de 87.000 de dolari pentru a-l scăpa de cămătari, când îşi îngrijeşte cel de-al doilea soţ (bolnav psihic), când îl ţine în braţe pe Nate, speriat că trebuie să se opereze pe creier sau când poartă discuţii pe teme sexuale, cu aerul cel mai firesc din lume. Am fost fanul ei de la primul şi până la ultimul episod.

Au existat două momente când nu mai suportam să privesc şi aproape mi-au dat lacrimile.

 

Cel dintâi a fost episodul în care Nate a îngropat-o pe Lisa (prima lui soţie). Săpând el însuşi groapa, aşezând-o pe Lisa direct în pământ, fără a o pune în sicriu şi respectându-i astfel dorinţa ca după moarte să devină una cu natura. Momentul acela când, bătătorind pământul cu picioarele, începe să urle, este.... absolut sfâşietor. E durerea în stare pură, jucată atât de bine încât e greu de crezut că e actorie. 

Şi-a dorit acelaşi lucru pentru sine, când va fi să moară - ceea ce s-a şi întâmplat, Nate murind din cauza unui anevrism cerebral. L-au înmormântat fără sicriu, înfăşurat într-o pânză albă. A fost nevoie de forţa tuturor bărbaţilor prezenţi la mica ceremonie pentru a-l pune în groapă. Corpul a căzut în mormânt cu un "buf" sec şi sinistru. Fiecare din membrii familiei a luat apoi o lopată şi împreună au astupat groapa. Bulgării de pământ căzând încet peste corpul înfăşurat în linţoliu m-au făcut să mă gândesc la înmormântarea lui Mozart. Mi se pune şi-acum un nod în gât când îmi aduc aminte de scenă.

Este un serial excelent, pe care nu pot decât să-l recomand. Viaţă, dramă, dar şi mult haz. Comic irezistibil de situaţie, de personaje. Singura "bulină neagră" ar fi pendularea între real şi imaginar, care uneori e foarte derutantă. Dar e un minus neglijabil, în raport cu numeroasele plusuri.