joi, 18 februarie 2016

Penița Cârcotașă revine pe ecrane


Cei mai mulți dintre voi probabil că nu mă cunoașteți. Cum ați putea, de fapt? Greta m-a lăsat pe fundul lăzii, cu toate că știe foarte bine că naftalina nu e parfumul meu preferat, thank you very much. Să tot fie vreo patru ani de când mi-a promis că mă scoate-n lume, să socializez și să fac ceea ce știu cel mai bine, adică să cârcotesc. Șiiii, când colo, ce să vezi? Repede s-a mai plictisit de mine, deși prin alte locuri repurtasem un succes răsunător.

Mda, prin alte locuri ziceam, doar nu credeați c-am debutat aici. Însă ce folos că mă îndrăgeau cititorii pe coclaurii virtuali pe unde bântuiam înainte, că am fost dată uitării. Nu-i așa, Greto? Da, știu că nu-ți place vocativul, ce să-ți povestesc, fleoșc. Îmi pasă de simțămintele tale cam cât ți-a păsat și ție de-ale mele. 
(Bine, bine, Penițo care ești tu Peniță, am înțeles. Îmi pun cenușă-n plete și stau la colț. Da' mai taci, că mă doare capu' deja de cât îți merg pistoanele).

S-aștepți tu mult și bine să tac. Așa, unde rămăsesem? Să mă prezint, deci, pentru aceia dintre voi care nu mă știu. Eu sunt un personaj inventat de cucoana asta al cărei blog îl citiți, iar treaba mea e să răscolesc Internetul și să comentez cu acid sulfuric pe ce teme vreau și cum îmi place. Exact, cu acid. Nu-s chiar blândă, nu vă lăsați înșelați de înfățișarea-mi nevinovată. Dar în apărarea mea, să știți că umorul nu-mi lipsește. Cred că n-o să vă plictisiți cu mine. 
N-o să mă lungesc prea mult cu acest post de revenire, că-s mai timidă la început (și-afară de asta, vreau să mă duc s-o asist pe Greta cum stă la colț punându-și cenușă-n cap). Sper să ne citim relativ periodic, deși nu vă pot promite c-o să mă țin de-un program strict. Depinde ce materie primă găsesc pentru boscorodelile mele și mai depinde și de toanele lui madam. Că, voi o cunoașteți deja, uneori e everfescentă ca aspirina Bayer, alteori i se scufundă corăbiile, alteori filozofează și le cugetă adânc. Însă în măsura în care ține de mine, o să-ncerc să nu-mi duceți dorul prea mult. 

Între timp, aș vrea să vă rog ceva, mi-a zis Greta că sunteți foarte săritori. Spuneți-mi, aveți vreun subiect preferat pe care v-ar plăcea să melițez? Modă, frumusețe, sfaturi înțelepte extrase din puțul gândirii, cure de slăbire cu extract din tibie de macac, lecții de viață despre cum să devii mai deștept pășind în ”mersul piticului”, eventuale profunzimi de pe Facebook șamd șamd. Dacă aveți vreo preferință, nu vă sfiiți, vă făgăduiesc să țin cont de sugestiile voastre în măsura în care găsesc material pe care să mă desfășor. 

În speranța unei grabnice revederi (s-aude, Greto?), vă salută cu drag,

Penița Cârcotașă 

6 comentarii:

Adina spunea...

Cum sa faci bani rapid...pretind unii ca ar fi usor, "decat" trebuie sa le cumperi cartea/ cartile si, eventual, cursurile online, dupa care banii vor curge gârlă...zic si eu, da' deja ma seacă acest subiect.

coco spunea...

meliteaza ce vrei, noi citim :)

Carmen spunea...

Despre cum să-l cucerești, în 10 pași, despre tablourile cu citate, gen "Carpe diem" oferite de binevoitori, care le-ar dori agățate pe pereții linvingului tău, despre citatele cu încărcătură spirituală, care ne invață cum să fim zen, ooooo..
Bun regăsit, Penițo! Mi-ai lipsit, madam!

Penița Cârcotașă spunea...

Mulțumesc de idee, asta cu banii făcuți rapid e cu siguranță un subiect fertil :)

Penița Cârcotașă spunea...

Săru'mâna pentru votul de încredere! :)

Penița Cârcotașă spunea...

Hehe, bun regăsit și ție! :) Că de când nu ne-am văzut... hai că m-am emoționat și devin poetică, văleu :))
Prea mulțumesc de idei, cred că știu unde să găsesc resurse :))