duminică, 19 iunie 2016

În vizită conjugală :)


Am concediu până lunea viitoare și cum era să mi-l petrec altfel decât la dumnealui jupânul? M-am așternut ieri dimineață la drum, la altminteri imposibila oră 04:30, iar la 05:00 a plecat primul din cele trei trenuri care aveau să mă ducă la destinație. 

Nu mai călătorisem demult cu ICE (Intercity Express, trenul de mare viteză) și-mi era dor. Au fost niște ore deosebit de plăcute - fotolii comode, o cafea luată de la restaurantul din tren, cartea despre Zubin și un drum foarte lin, în condițiile în care trenul a atins viteza de 250 km/h (asta știam pentru că se afișa periodic pe niște monitoare instalate în fiecare vagon, laolaltă cu alte informații legate de traseu și de legăturile feroviare). 

Ajunsă cu bine și recuperată de la gară, n-am întreprins ieri mai nimic notabil - îmi cădeau ochii în gură, că pe tren(uri) nu am putut dormi de stres că nu voi coborî când trebuie și pierd legăturile. Am început așadar prin a dormi vreo trei ore, după care am purces la inspectat locuința.

Nu stă deloc rău omul. Mai fusesem o dată aici, când a vizionat apartamentul în vederea închirierii, dar atunci era gol și nu-ți puteai face cine știe ce idee. Acum, cu niscaiva mobilă, arată chiar drăguț și 'mnealui s-a organizat binișor. Ba s-a și pregătit în vederea sosirii consoartei sale: a comandat filtru de cafea (el nu bea cafea, dar eu sunt posedată :D) și mobilier de balcon: măsuță și două scaune. Pentru că daaaa, are balcon!! (sunt obsedată de balcoane, fiindcă-mi doresc dintotdeauna și până acum n-am avut parte, dacă nu pun la socoteală primii 18 ani, când am locuit la ai mei).

Apropo de organizare: evident că-i lipsesc încă unele lucruri, că așa e la început, dar în timp le va aduna pe toate. Un lucru însă cu siguranță nu-i lipsește: are nu mai puțin de patru foarfece. Mda, patru, mari, de diferite feluri, zimțate sau nu. Ce faci cu atâtea, omule? ”Păi mai întâi am luat una, apoi am văzut un set de trei și-am zis să fie acolo”. A... ha. Să țin minte treaba asta cu ”să fie acolo” când m-oi duce în căutare de cosmetice.

Locuința este într-o zonă idilică. Mult verde, iar vecinii de peste drum au capre, oi și păsări de curte :D Drept pentru care, periodic auzim câte-un ”cucurigu”, respectiv ”me-he-he” (caprele) sau ”beeeee” (oile). Este o încântare și nu sunt deloc ironică spunând asta. Poate-n adâncul inimii nu sunt chiar atât de citadină pe cât îmi place să cred :)) ).

Nu am putut sta să citesc în balcon, așa cum îmi doresc; azi nu au fost decât 15 grade. Aud că-n România e caniculă, mai dați careva niște grade și pe-aici, fraților :)))
 
Astăzi am ieșit în schimb la plimbare.





O splendoare de sat, pot să spun :) Foarte curat și îngrijit, cu multe case elegante, toate cu flori în ferestre :) Nu mi-ar displăcea deloc să locuiesc în asemenea loc, condiția fiind să am un oraș de dimensiuni respectabile la nu mai mult de, hai să zic, 50 de kilometri :))

Așa, deci mâine e luni și noi se pare că luăm bătaie de la albanezi (quel surpriz... not). Da' eu am concediu și cartea despre Zubin e exact așa cum mă așteptam, adică su-per-bă.

6 comentarii:

Flavia spunea...

Superba zona!<3 Visez sa ma mut candva intr-un astfel de loc! Si mai ales ca e racoroasa....desi stau in zona de munte (Brasov), este insuportabil de cald, ieri au fost 34 de grade, saptamana aceasta vor fi intre 31 si 34 de grade si eu nu suport caldura! Cred ca ma mut in Islanda :)))

P.S. Te citesc demult, nu stiu de ce nu am comentat niciodata, imi place foarte mult cum scrii :)

Greta spunea...

Nu știu ce se întâmplă, da-mi amintesc de cel puțin alți trei ani când în iunie a fost neverosimil de rece pe aici, de umblam cu pantaloni lungi, geci și eșarfe. Apoi, în iulie-august, ”explodează” căldura... Curios fenomen.
Îți mulțumesc că ești aici, înseamnă foarte mult pentru mine faptul că mă citești :) Și mi-ai făcut o mare bucurie spunându-mi că-ți place :)

Anonim spunea...

Mno sa nu iti spun cate 40 de grade sunt aici si 56% umiditate.. decat stat in casa, altceva nu avem ce face.
Ce satuc fain, asa liniste inspira. Oh si ce dor imi e sa merg cu trenul, mi se pare asa o evadare din obisnuit ce ai facut tu, si chiar cred ca iti vor prinde bine astfel de plimbari, chiar daca dorul e mare in restul timpului.
Cris

Evelyn spunea...

Ultima data cand am fost cu trenul a fost anul trecut, Mulhouse-Satrsbourg-Paris, am fost la Disneyland :D cu TGV-ul, niste conditii excelente. Imi place mult sa calatoresc cu trenul..
Deci 4 foarfece. Am si eu 3 in bucatarie, si cel putin vreo 2 in baie si inca vreuna in sufragerie, niciodata nu se stie :))
Vai, cat de frumos este pe acolo!! Ador linistea, muntele, verdele, satutele astea atat de frumusele.. Cred ca iti merg bine aceste mici calatorii la el in vizita.
La mine ploua mai tot timpul. Iata ca azi a iesit soarele, dar va dura putin, sunt sigura. Ai mei, in Spania, imi trimit poze de la mare :)) nu e nicio problema, noroc ca nu ma impac prea bine cu caldura si cu plaja. Dar parca tot mi-as dori cateva zile insorite.
Sa petreceti frumos timpul pe care il aveti impreuna! Si poate se mai incalzeste si pe acolo si poti sa mai stai pe balcon :)
Te pup cu drag!

Greta spunea...

Da, chiar ăsta e cuvântul: o evadare din cotidian. Iar oile, caprele și cocoșul sunt o nebunie, nu mai pot de dragul lor! :))

Greta spunea...

Ohh, ai fost la Disneyland, îmi doresc mult să ajungem acolo! Ar trebui să scrii despre asta pe blog, afară de cazul în care-ai făcut-o la vremea respectivă și nu am găsit eu postarea :)
Și mie-mi place să călătoresc cu trenul, mai ales cu ICE-ul, trebuie să spun :)) Confort, cafea bună, eheei.... cum să nu fie fain?
În balcon am reușit să stau ieri, s-a făcut în fine rezonabil de cald, așa că am băut cafea și am citit. Cât de bine pot să prindă astfel de chestii altminteri simple...